DĂINU'I, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se menţină; a ţine, a dura, a persista. 2. (Rar; despre fiinţe) A trăi, a exista. [Prez. ind. si: d'ăinui] - Din scr. danovati.
Sursă : DEX'98 (9131)  - ionel_bufu

A dăinui ≠ a dispera, a pieri
Sursă : Antonime (68638)  - siveco

DĂINU'I vb. v. exista, fi, trăi, vieţui.
Sursă : Sinonime (180369)  - siveco

DĂINU'I vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ţine, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea si pământul.) 2. v. menţine.
Sursă : Sinonime (180368)  - siveco

dăinu'i vb. (sil. -dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinui'esc/dăinui, imperf. 3 sg. dăinui'a; conj. prez. 3 sg. si pl. dăinui'ască/dăinuie
Sursă : DOR (237668)  - siveco

A DĂINU//'I ~i'esc intranz. 1) A-si perpetua existenţa; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre fiinţe) A se mai afla în viaţă; a vieţui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati
Sursă : NODEX (330700)  - siveco